PĂCĂLICIUL PÂRÂT

PĂCĂLICIUL PÂRÂT

De PGGianni (17,05,2016)

Râzător al tuturor,
Păcăliciul satului,
Rămase fără umor,
În ajunul Paștelui!

Plicul care îl deschise,
Era de la judecată...
Plângere i se făcuse,
Consoarta fiind șocată!

- Cum de-i asta cu putință,
Și cine a îndrăznit?
Unde, care amenință,
Oare, au înebunit?

Noi, suntem cei care-acuză,
Noi, suntem cei mai de soi,
Nici nu citi, caut-o scuză,
Oricum, n-am făcut-o noi!

Auzi, ce-ndrăznesc spurcații?
Spun c-am girat ce nu-i al nost!
Atunci ne-au ajutat... ca „frații”,
Dar, ăhăhă... de când a fost!

Ce dacă ar rămâne fără casă,
Noi, sigur... poate i-am rugat...
Dar, acuma, nouă nu ne pasă!
Repede, sun-un avocat!

Văzuta-i ce tupeu, bărbate,
Fără rușine ne-au citat...
Dar cine pune-accent pe fapte,
Când noi mereu, am câștigat!?

Martorii mincinoși să spună,
Că n-ai fost tu care-a semnat,
Și reclamanta asta e „nebună”,
Să îi girezi cu casa, te-a forțat!

Noi am trăit din păcăleală,
Pe nimeni n-am iertat,
Și din câștig, mereu în fală,
Am chefuit și-am ospătat!

Ții minte cum fentai babacii,
Când împrumuturi își făceau?
Și, când, cu tact, le luai banii,
Apoi, te supărai și ei plăteau?

- Taci, fă, poate e careva p-aici,
Și unii ce încă nu mă cunosc,
Nu știu că-s doar un păcălici,
Ar trebui, poate, să recunosc...

De trec și de acest necaz,
Mă jur că nu mai păcălesc,
Poate recuperez și din obraz...
Doamne, ajută-mă să reușesc!

Într-o ogradă plină de mânie,
Cu mâna-n nas, posomorât...
Și semănând cu o momâie,
Plângea Păcală, că-i... pârât!