LUNA ARE CHIPUL TĂU
de PGGianni
Aseară, când luna priveam,
Mă gândeam așa... la nemurire,
Și ca mulți, eu mi-o doream!
Dar ce frumoasă amăgire...
Mă gândeam pierdut la geam,
Să îți compun o mică poezie,
Prin care eu, tot ce visam,
Să îți împărtășesc și ție.
Nemuritor un pământean?
N-au reușit cei cu regate...
Dar, oare, ce-i așa banal?
Când iubești, totul se poate!
Și cu cât mai mult luna priveam,
Mă-ndrăgostii de ea,
Pe al său chip, alb, te vedeam,
Ca într-un film de cinema.
Erai mai clară decât luna,
Mai limpede și pură te vedeam,
Când din înalturi mi-ai dat mâna,
Eu... fermecat mă înălțam.
Și-ajuns în universul stăpânit de tine,
De mijlocul fragil te cuprindeam,
Trăgându-ți trupul, te-am lipit de mine,
Și-atât de intimi noi eram...
Părea că suntem împreună de când lumea,
De când planete s-au născut,
În tine eu îmi regăseam iubirea,
Dar, o... ce vis plăcut!
Și-n infinitul cer de noapte,
Pe calea laptelui noi ne plimbam,
Stelele erau atât de-aproape,
Iar eu cu foc te sărutam...
Eram așa de însetat de gura ta,
De trupul tău, de lacrimi chiar,
De părul castaniu ce îți cădea,
Pe umerii și sânii ca de var.
Iar glasul meu ca un ecou,
Șoptea înfrigurat, temut...
Ceva ce te-am rugat mereu:
-Iubește-mă doar un minut!
Erai de nerecunoscut,
Făceai tot ce-ți ceream,
Totul era frumos, plăcut,
Iar eu visam... visam...
Nisipul din clepsidra de pe masă,
Se mai scurgea, departe,
Văzut-am omul, în odaia de acasă,
Ce-mbătrânea pentru un vis de-o noapte.
Atunci mai bine pe acea fereastră am privit,
Și m-am regăsit pe mine,
Eram singur, cărunt, de gânduri năpădit,
Visând la tine... Unica iubire!
Ascunsă luna dup-un nor,
Cascade de-amintiri se revărsau,
În jurul unui om, eu, un actor,
Interpretând un crez, de viață mă secau!
Iar, tu, privind peste întinsul cer,
Spre luna cere te înfățișează,
Chiar și atunci când ești cu el,
Să-ți amintești că te-am iubit... Contează!
Și cum realitatea nu-i un vis,
A mea întreagă-i toată vina,
Da, recunosc: sunt un învins,
Dar nu sunt singur, ci cu... luna.