MESAJ ÎN STICLĂ

MESAJ ÎN STICLĂ

De PGGianni (02.12.2016)

           Pornită dintr-o lagună albastră,
O sticlă plină de elan și de curaj,
           Se aruncă în valurile mării infinite,
Având pentru furtună, un mesaj!

           Așa, plecă ea-n aventura vieții,
Spre orizont privind semeață,
           Și chiar de nu știa ce o așteaptă,
Pe fund, avea o picătură de speranță!

           La început venit-au peștii mici,
Din drumul ei, cercând să o abată.
           Dar dintr-o dată-ntr-un vârtej,
Gura unui rechin, o-acapară pe toată!

           Pierdută-n beznă și printre gunoaie,
Pe lângă alte sticle fără conținut,
           Speranța ei lucea în întuneric,
Și își spunea, că nu-i totul pierdut!

           După ani mulți, o smucitură,
Stârni o frenezie printre locatari,
           Strigau toți, care mai de care:
Victorie! Rechinul, fu prins de pescari!

           Dar nu văzu bine lumina zilei,
C-un pescăruș trecu în zbor,
           Și-o luă în gheare de pe punte.
Acum plutea deasupra unui nor!

           Trăia un vis a celor ce-ndrăznesc,
Și care egala lipsa de libertate.
           Dar zborul îi fu suprimat de vânt.
Alunecând în apele învolburate!

           Dinspre zări, s-apropia furtuna,
De când dorea s-o fi-ntâlnit...
           Doar că-n furia ei întunecată.
Striga zadarnic, fără să se fi-auzit!

           Vântul țipa asurzitor prin valuri,
Marea urla în zbucium ne-ncetat,
           Cerul plesnea cu bici de flăcări,
Și-acestea, într-un haos generalizat!

           Nimic nu mai avea sens în furtună,
Nimeni nu mai era cel care-a fost,
           Mulți înecați ce-au încercat odată,
Să fie sus pe val, cu viața contra cost!

           Văzând că nimeni nu-i vede mesajul,
Sticla făcu un ultim gest, necugetat,
           Izbindu-se de-o stâncă cu putere...
Își sparse capul, biletul ca să fi-eliberat!

           Apa îi inundă elanul și curajul,
Speranța i se dizolvă în infinit,
           Trupul i se pierdea în abis veșnic...
Mesajul mai plutea, dar nu era citit!

           Stihia a trecut, iar marea-i liniștită,
Toți se-ntrebau de ale sticlei patimi...
           Și-au ridicat biletul, ca să vadă ce scria:
Dar, cuvintele se pierduseră-n... lacrimi!