CETATEA

CETATEA

De PGGianni (20,05,2016)

S-au îmbogățit toți prăpădiții,
Nemâncații triburilor colonialiste,
Căci n-au hotar hoții și nesimțiții,
Care n-au încetat să insiste!

Cetatea amanetată de niște perfizi,
Care n-au vrut ca să fie unită,
A fost cucerită de niște-apatrizi,
Având unic scop: s-o țină-n obidă!

Din vremuri a fost minuțios zdruncinată,
Străjerii, tot timpul, au fost cumpărați,
Și-au scos singuri poarta de-au rezemat-o,
Să intre hapsânii cu jugul pe frați!

Hoarda, în loc ca să fie zdrobită,
Le-am oferit mult râvnitele bogății,
Și, privim trădătorii cum ne insultă,
Cică sunt costurile așa-zisei „frății”!

Nu mai scăpăm de blestemul străbun,
În care trădarea-i fixată,
Degeaba au vrut, unii, un trai mai bun...
Când, lașii, făceau parte, din ceată!

Așa că, haideți, să lovim în infamia,
Acestor slugi și trădători,
Nu mai rămâie piatră-n toată temelia,
Poate așa scăpăm de vânzători!

Veniți, de unde sunteți, toți acasă,
Să încolțim mișeii cu toptanul,
Să-ncarcerăm a lor sterpe jegoasă,
Că n-au iubit în astă lume decât banul!

De prea mult timp mâncăm pâine amară,
Și o hrănim cu sângele din glie,
A câtorva eroi ce, iată, și-l vărsară...
Decât să duc-o viață... închiși în colivie!

Nimic nu sperie mai mult vrășmașii,
Decât a noastră unitate,
Să terminăm ce-au început înaintașii,
Stârpind toți hoții din cetate!