SINGURĂTATE
De PGGianni (17,02,2016)
Singurătate, mă cunoști atât de bine...
Femeie nedorită, ce-mi ții adesea drumul,
Lasă lumea în pace, mărită-te cu mine!
Te-or vrea mai mulți, însă, te cer eu primul!
Nu te pețesc apropiații să îmi fii aproape,
Nu tu mă vizitezi din zori, când mă trezesc?
Să ne unim, lasă-i pe pretendenți să scape,
Promit că dintre toți, eu n-am să te rănesc!
Nu facem nuntă mare, doar câțiva cunoscuți,
Iar cavaleri vor fi doi ochi, penița și o călimară...
Altar ne va fi sufletul, te rog să calci desculți,
Destui care-au intrat plini de noroi de-afară...
Vântul ne va fi naș, duhovnic și părinte,
Sub adierea lui ne vom jura credință, iar și iar...
Iar legământu-l vom semna, măcar în minte,
Cu acul unui brad, pe-o frunză de stejar...
Când ne vom contopi, târziu, sub clar de lună,
Îmi voi găsi într-un sfârșit a mea însemnătate,
Căci tu mă întregești când suntem împreună,
Și te iubesc, mireasa mea, singurătate!