OXIGEN

OXIGEN

de PGGianni (26,11,2014)

Nu mai distrugeți pentru lucruri efemere,
Contribuind tacit la însăși finele pământului,
Cu toate că trăiți cu certitudinea vieții în apropiere,
Uitați că moartea va aduce și sfârșitul omului.

Lăsați copiilor un semn că rațiunea este omul,
Viitorul nu-l faceți incert pentru-al vostru avatar,
Lăsați simțiri ca florile ce ne inundă cu parfumul,
Și zumzetul, dar nu din căști privind un insectar.

Omorând ființe până la exterminare,
O să rămânem singuri, nici atunci egali,
Unii ascunși iar alții vor pleca la vânătoare.
Vom mai avea ceva uman, fiind doar canibali?

Veți mai putea ca să vă bucurați de țară,
Transformând întreg pământul în deșert?
Ca și la dispăruții dinozauri de odinioară,
Veți merge la muzeu pentr-un copac inert.

Iar luxul ce acum îl prețuiți mai mult ca viața,
Natura îl va strănuta simțindu-l ca pe-un alergen,
Și noi ne vom ruga cu toți să prindem dimineața,
Transfigurați în spatele vreunei măști de oxigen.

Ce valoare vor avea atunci aur și diamante,
Când vom realiza că am trăit doar ca un patogen?
Sfârșind ca peștii pe nisip ce-ar mai dori să-noate,
Cerșind cu verigheta, încă o butelie de o zi cu oxigen.