NOI

NOI

de PGGianni

A mai trecut o zi străină,
Și, alta, pare că-i pe drum,
În noaptea asta-i lună plină...
Dar la ce bun?

Nu ești aici, acum , femeie,
Să-ți mângâi părul castaniu,
Și să privim la stele cum scânteie...
De ce? Nu știu!

Imaginea cu tine la fereastră,
Cu ochii ațintiți spre nicăieri,
Mă face să visez și azi iubirea noastră...
Cât a trecut de ieri?

Când umerii în palme ți-i țineam,
Iar buzele-mi pe gâtul tău dansau,
Nerăbdător dorința îți șopteam...
Clipe treceau...

Când mâna mea pe spate-ți cobora,
Lăsând în urmă valuri de fiori,
Cealaltă, rochia, ți-o desfăcea...
Miroși a flori!

Și, când genunchii nu mai ascultau,
Cădeam, bolnav, de-a ta dorință,
Iar dinții mei încet mușcau...
Tresari ființă!

Te sărutam și tremurai oftând,
Când, degetele moi, prin părul meu treceai,
Plăceri, fierbinți, spre voi pătrund...
Dă-mi tot ce ai!

Erai și ai rămas așa frumoasă...
Să te iubesc, chiar viața, mă constrânge,
Dar, viața e atât de ticăloasă...
Că nu-mi ajunge!

Mai vreau să-mi dai un mâine cu intensitate,
Și-o noapte nesfârșită-n doi,
Iar, dragostea, va dăinui și peste moarte...
Și dacă n-om fi... noi!