DE-AI FI FOST...
de PGGianni
Natura-i din nou vie, verde și-nflorită,
Parfumu-i scump, în straturi te inundă,
În ea te afli tu, goală și despletită,
Din nou nerăbdătoare, soarele să te cuprindă.
Pășești încet pe iarba proaspăt plânsă,
Și părul ți-l răsfiri pe umeri albi și goi,
Ești ca o zare, atrăgătoare, necuprinsă,
Să te-ntâlnesc, trifoiului nu-i mai ajung doar patru foi.
Mă-ntreb dacă vreodată am să sărut,
Lumina ochilor tăi unici, de mister,
Sau o să mă lovesc de nemilosul scut,
La care rană, leac nu este la spițer.
Să crezi în mine, nu-ți voi cere,
Iar dacă trebuie să-mi vând și inima,
O dau nu pe averi, ci de plăcere,
Pentru o floare, pentru floarea mea.
Când în sfârșit vei fi-n grădina mea,
Te voi săruta din cap până-n picioare,
Și odiseea mi se va-ncheia.
Am în grădina vieții pe cea mai frumoasă floare.